Implementarea Directivei Europene privind Inundatiile – Ciclul doi
Selectează o Pagină

Integrarea Managementului Riscului la Inundații în Amenajarea Teritoriului și Urbanism și Dezvoltarea Schemei de Asigurări împotriva Inundațiilor

Începând cu anul 2020, Banca Mondială (BM) oferă Asistență Tehnică (AT) Guvernului României (GR) pentru Integrarea Managementului Riscului la Inundații în Amenajarea Teritoriului și Urbanism și Dezvoltarea Schemei de Asigurări împotriva Inundațiilor.

Proiectul este finanțat prin Programul CE de Sprijin pentru Reforme Structurale (PSRS) al DG Reform și are ca principali beneficiari Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), Administrația Națională ”Apele Române” (ANAR) şi Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA).

Proiectul a apărut ca necesitate după implementarea ciclului I al Directivei Inundații, pentru a răspunde provocărilor care decurg din: coordonarea strategiilor privind planificarea urbană și a teritoriului și managementul riscului de inundații și implementarea asigurărilor împotriva inundațiilor. În România, normele de dezvoltare urbană și spațială iau în considerare doar parțial informații despre hazardul și riscul la inundații și doar un număr limitat de locuințe au implementată schema de asigurare administrată de către PAID care reprezintă un element esențial pentru refacere și creșterea rezilienței la inundații.

POOL-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) este o companie privată, care administrează sistemului de asigurare obligatorie a locuinței. Prin polița de asigurare împotriva dezastrelor naturale (PAD) sunt acoperite daunele produse asupra locuinței de inundații, cutremure sau alunecări de teren (toate numai din cauze naturale).

 

Ce este PAD?

PAD este primul pas în asigurarea locuinței, în contextul în care România este o țară cu o expunere semnificativă la dezastre naturale.

În România este obligatoriu să îți asiguri locuința împotriva dezastrelor naturale, misiunea poliței PAD fiind de a le oferi oamenilor posibilitatea de a avea o bază solidă de pornire pentru reconstrucția sau reparația locuințelor.

Obiectivul asistenței tehnice

Obiectivul AT este de a consolida capacitatea României de a integra managementul riscului la inundații în amenajarea teritoriului și urbanism, în vederea asigurării unui viitor sigur în domeniul apei pentru populația, economia și mediul din România și alinierea la cerințele legislației UE privind gospodărirea apelor.

Acest proiect va completa activitățile desfășurate în cadrul proiectului RO-FLOODS prezentat mai sus.

Activitățile proiectului sunt structurate în 2 componente: Etapa de inventariere și pregătire și cea de Sprijin pentru îmbunătățirea managementului riscului de inundații.

În prima fază a proiectului, principalele activități implică evaluarea situației existente în ceea ce privește managementul riscului de inundații, amenajarea teritoriului și urbanismul, schema de asigurare împotriva inundațiilor; colectarea celor mai bune practici internaționale relevante pentru contextul României și explorarea oportunităților de coordonare cu alte proiecte legate de managementul riscului de inundații în România.

În urma implementării acestei etape au rezultat: Raportul de inventariere și Raportul privind analiza celor mai bune practici UE și internaționale.

În cadrul celei de a doua etape, va fi realizată o analiză mai detaliată a provocărilor la nivelul a 4 Unități Administrativ Teritoriale (UAT) pilot (3 urbane: Timișoara, Reșița și Pitești, și una rurală: comuna Săucești, județul Bacău), pe baza căreia va fi elaborat un ghid pentru autoritățile locale în vederea îmbunătățirii integrării managementului riscului la inundații în amenajarea teritoriului și urbanism. De asemenea, vor fi elaborate recomandări privind necesitatea potențială de adaptare a schemei de asigurare împotriva inundațiilor pentru a îmbunătăți reziliența și refacerea în urma evenimentelor de inundații.

Aceste activități se desfășoară sub coordonarea unui grup tehnic alcătuit din reprezentanți ai MMAP, ANAR, MDLPA, precum și ai BM, iar rezultatele obținute vor fi disponibile și transmise părților interesate.